Orice formă de specializare este susținută prin studii, formare continuă și aplicarea eficientă a celor învățate. Pentru că lucrăm într-un domeniu atât de sensibil la abilitățile celor care îi educă pe cei mici, pentru că dezvoltarea armonioasă a copiilor cu tulburări de dezvoltare, TSA, tulburări comportamentale sau alte particularități emoționale se bazează pe cât de eficient și corect aplicăm tehnici și modele de educație, este esențial să învățăm constant, să ne dezvoltăm temeinic cunoștințele despre ceea ce înseamnă profesia noastră și intervențiile terapeutice, să devenim buni profesioniști.
Lucrările publicate în România până în prezent încep să contureze necesitatea din ce în ce mai mare de formare în analiza aplicată a comportamentului, iar publicațiile actuale pot constitui un bun start pentru formarea optimă a oricărui analist comportamental.
Din necesitatea unei formări sau din pură curiozitate, descoperirea acestor cărți ne poate oferi un ajutor real în înțelegerea mecanismelor prin care poate apărea un comportament, prin care se poate modifica acesta, a funcțiilor sale și a modalităților eficiente prin care noi înșine putem să avem un control mai bun asupra mediului și asupra propriilor comportamente.